Tristete intr-o valiza...

Alerg din nou spre un alt decor... Dupa atata timp ar fi trebuit sa ma obisnuiesc cu nesiguranta, dar din nou ma aflu fata in fata cu o teama teribila. Sunt asa multi de “daca” si “de ce” in mine incat simt cum alunec incet si sigur in abis.

Nu mai apartin nici unui loc ... nicaieri nu mai e acasa. Am devenit un strain inconjurat de prieteni; nu ma mai recunosc. Traiesc mereu cu speranta ca intr-o zi va fi bine si pentru mine, si tin de ea cu dintii. Chiar si atunci cand nu mai vad nimic in fata ma incapatanez sa cred ca schimbarea nu va intarzia sa apara. Dar schimbare nu vine.. astept ca un copil un semn, cautand un sens la tot ceea ce mi se intampla. Insa fara explicatii viata merge inainte, iar eu odata cu ea ... schimb decoruri...

Cu valizele pregatite, cu lucrurile impachetate incerc sa ma mint ca sunt pregatita sa parasesc tot trecutul si sa merg mai departe. Fata in fata cu o teama de nedescris trebuie sa las in spate tot si sa merg inainte.. cam greu. Mi-e teama ca si de data asta va fi la fel...mi-e teama ca nu voi mai gasi drumul spre casa ... spre acasa... oriunde ar fi. Nu am nici o garantie ca lucrurile se vor schimba, si cu toate astea pasesc inaine pe inca un drum necunoscut, cu o credinta vie ca Dumnezeu nu va uita de mine...pentru ca asa mi-a promis.

Aleg din nou sa ma incred in Dumnezeul meu, si chiar daca sunt mai singura ca niciodata, ma incapatanez sa cred ca va veni primavara si pe strada mea. Astept in liniste desi in mine e furtuna.. Octavian Paler spunea ca orice asteptare e provizorie, chiar daca dureaza toata viata, si cum viata e scurta... nu mai e mult ;).

Traiesc in prezent cu gandul la viitor. Curajul nu inseamna absenta fricii, deci plina de curaj alerg spre un nou decor cu valizele dupa mine. Intre ele sta ascunsa si o valiza plina de lacrimi, durere si trecut..deocamdata mi-e greu sa renunt la ea. O pastrez doar de dragul de a avea si eu un trecut, dar intr-o zi voi uita ca o am si o voi lasa intr-un loc prafuit si uitat de vreme.

.

"A avea curaj este deosebit de important. Poti pierde banii - e rau. Poti pierde un prieten - e si mai rau. Dar daca ti-ai piedut curajul - ai pierdut aproape totul. " (Winston Churchill)

.

Happy Day song ;)

Nebunia din ceasul prezent...

Ma ascund din nou in ceata ce persista in jurul meu. Daca m-ai intreba de ce am facut alegerile pe care le-am facut, si de ce sunt astazi persoana care sunt, nu stiu daca as putea sa iti raspund. Ultimii doi ani din viata mea au fost cei mai grei, cei mai ciudati dar si cei mai frumosi. Am avut de infruntat munti imensi, am raspuns la provocari uriase si am simtit ca traiesc mai mult ca niciodata. Poate ti se pare exagerat ca vorbesc la superlativ, dar altfel nu pot caracteriza perioda asta. Timp de doi ani de zile am facut alegeri dificile si m-am schimbat foarte mult. Nu pot spune sigur daca tot ce am ales a fost bun, dar inca stau in picioare.

Timpul a trecut, iar in vesnicul “astazi” ma pierd printre secunde. In fata unei intersectii fara semafor stau si astept indicatii pretioase. Nu stiu daca ar trebui sa o iau la stanga, la dreapta sau sa merg drept inainte. Un prieten mi-a spus sa-mi ascult vocea interioara.... greu! Ma aflu in fata unei decizii foarte greu de luat - o parte din mine imi spune ca ar trebui sa merg inainte, iar cealalta parte din mine ma atentioneaza ca ar fi cazul sa ma opresc. Spre ce abis ma indrept? Merita oare sa platesc un pret atat de mare?

Indiferent de ce voi alege, pretul pe care trebuie sa il platesc este foarte mare. Din experienta anilor trecuti, stiu ca pe masura ce trece timpul e tot mai greu sa faci o alegere. Dar in nebunia ceasului prezent ma pierd printre ganduri, sentimente si amintiri asurzitoare. Si incapabila sa fac o alegere, aman din nou... Pana cand? Nu stiu.. Recurg la tot felul de metode ca sa ies cumva din vartejul asta, dar curentul e puternic. In fiecare zi simt cum se mai rupe o franghie ce ma tinea sus. Cand se vor rupe toate ce se va alege cu mine?

Si totusi.. in toata tornada asta ce s-a format in jurul meu, aleg sa cred ca va fi bine. Probabil cea mai mare minciuna care am crezut-o pana mai ieri a fost ca toata viata mea va fi exact asa cum e acum - plina de durere. Am crezut tot timpul pana acum ca pentru mine nu va fi niciodata bine, ca nu voi putea fi fericita niciodata. Minciuni! Aleg din nou sa ma incred in Dumnezeul meu si chiar de ar fi sa se rupa toate franghiile ce ma tin, vreau sa cred ca insusi Creatorul meu ma va lua pe bratele Lui si ma va ridica sus de tot. Astept cu nerabdare sa simt din nou ceva..altceva decat durere si amaraciune. Abia astept sa strig ca sunt fericita si ca pot iubi din nou. Insa pentru asta mai este o rana de vindecat.. Procesul de vindecare a inceput, dar mai are un pic pana se va sfarsi.

Asa ca suflete, oriunde esti si indiferent in ce lat de zbati, sa nu crezi vreo clipa ca asta va dura toata viata. Iar daca zbori precum vulturul deasupra muntilor, sa stii ca nici asta nu va dura o viata intreaga. Alege cu grija, si calculeaza bine costul. Plateste pretul si bucura-te de ce ai. Dumnezeu va fi mereu langa tine, chiar si atunci cand faci bungee jumping fara coarda. ;)

Nu sunt pe cale numai petale...

De multe ori in viata incercam sa mergem pe gheata subtire in speranta ca nu o sa se sparga si o sa ajungem la destinatie teferi si nevatamati. Insa pe drum incepem sa ne jucam cu focul, iar gheata se topeste si noi ne scufundam in apa rece si adanca. Copil mic si fara minte, stiai ca focul nu se impaca cu gheata si totusi ai riscat..de ce?

In lumea asta care-i toata de vanzare tu trebuie sa ramai un om integru. Cand vezi ca toti se pleaca precum trestia pana la pamant, cand in stanga, cand in dreapta, tu trebuie sa stai drept si sa demonstrezi ca ai coloana vertebrala si ca esti un om de caracter. Au mai ramas putini oameni in lumea asta…restul sunt doar niste fiinte conduse de spiritul de turma.

In timp ce lumea intreaga se prabuseste, tu ce faci? Navighezi pe net de la un site la altul, pierzi vremea in fata televizorului, si te complici cu anturaje ce au plictiseala drept mod de viata…lasi pe altii sa ia decizii in locul tau si ii lasi sa joace zaruri cu viata ta. De ce? Te vei trezi intro zi si vei realiza ca ti-ai pierdut toata viata si nu ai realizat nimic… te-ai pierdut in multimea amortita de nepasare si te-ai scufundat in noaptea acestei lumi. Compromis dupa compromis…minciuna dupa minciuna…chibrit dupa chibrit… si ai ajuns scrum.

Unde sunt visele tale si cand ai incetat sa crezi ca a trai inseamna mult mai mult decat ceea ce ai acum? Aminteste-ti ce visai cand erai copil... sunt sigura ca nu iti imaginai viata asa cum e ea acum, pentru ca nu cunosteai greutatile ei si iti permiteai sa gandesti departe. Dar apoi ai crescut si in drumul catre implinirea visului tau te-ai lovit de ziduri; la inceput le daramai dar dupa un timp ai renuntat. Pacat… dar inca nu-i tarziu sa incepi din nou sa traiesti – ia visele tale din trecut, amesteca-le cu dorintele de acum si vezi ce iese. Poate iti vei regasi bucuria si entuziasmul care le-ai pierdut cand ai incetat sa mai speri.

Am renuntat si eu la multe vise, am lasat sa treaca pe langa mine oportunitati mari pentru ca nu aveam curajul sa merg pana la capat – nu ma consideram destul de buna pentru a face un anumit lucru. Mi-am irosit timpul cu ganduri corozive si ascultand ce zice unul si altul; frica m-a paralizat si am lasat pe altii sa aleaga in locul meu. Dupa un timp am realizat ca eu nu mai exist ci altii imi decid viata si sunt fabricatia lor…a fost trist, dar mi-am revenit din amorteala si le-am taiat toate funiile pe care le foloseau ei sa ma joace ca pe o marioneta. Am invatat incet si greu sa aleg ceea ce aud si sa iau doar ce imi foloseste. Iar apoi, in timp, am devenit ceea ce sunt astazi – eu – fabricatia nimanui…creatia lui Dumnezeu.

Indiferent ca faci parte din cei care au stiut sa mearga inainte si sa nu se lase condusi de altii, fie ca esti din cei ce au plictiseala ca mod de viata, iti zic si eu ca si Pierre de Coubertin: “Ai invins? Continua! Ai pierdut? Continua!” …continua lupta si alege sa traiesti, nu sa supravietuiesti! Nu te lasa amagit de culorile stridente ale lumii, nu te lasa dus de val – alege sa fii tu insuti, pentru ca atunci cand esti liber si te porti exact asa cum esti, atunci esti cel mai fericit…pentru ca esti liber!

"Sa vrei sa fii altcineva e o risipa a ceea ce esti cu adevarat." (Kurt Cobain)

Si timpul a stat in loc...

Cel mai aiurea e sa lucrezi duminica. De dimineata de pe la 8.00 si pana seara la 19.00 – e mult, e greu si e obositor. Un coleg de servici spunea sa categorisesc ziua asta drept “grea si nashpa”. Intr-adevar a fost greu.. dar sa incep cu inceputul.

Dupa multe lupte greco-romane am reusit sa biruiesc “ursul” (somnul) si sa ajung la servici. Toata lumea era vesela precum omul care munceste pe degeaba, si plina de viata ca si melcul care alearga la maraton. Am incercat sa imi revin din amorteala cu o cafea, dar nici o sansa. Si apoi au inceput problemele.. telefoane, decibeli...mai multi decibeli....alte telefoane...apoi a inceput avalansa de clienti nemultumiti, nu neaparat de serviciile si produsele noastre, dar care isi descarcau furia acumulata de-a lungul anilor, pe mine. Cred ca am ajuns un pion pe tabla de sah a unui prostanac, care nu stie altceva decat sa faca schimburi necugetate, gen tura pe pion si regina pe degeaba – din neatentie. Si uite-asa o sa ma trezesc curand cu un sah-mat de toata frumusetea. (chiar mi-e dor sa joc sah)

Cum am mai spus, tot ce depaseste limita maxima admisa de decibeli este setat sa intre automat pe “mute”, asa ca prea mult nu ma deranjeaza, dar ce m-a scos din sarite azi a fost timpul. De multe ori as da aproape orice sa am timp, dar timpul goneste ca nebunul de parca nici n-a fost vreodata. Astazi in schimb, s-a hotarat sa ia o pauza – ca si in fiecare duminica de altfel – asa ca azi timpul s-a tarat de la o ora la alta. Unde-i Iosua cand ai nevoie de el? (sa inverseze procesul, evident)

Nu stau sa ma gandesc prea mult la ce a fost aiurea pentru n-are rost. Insa daca ar fi sa adun ceva bun din ziua asta ar fi ca totusi negrul nu-i asa negru precum pare, si intotdeauna e bine sa iti iei masuri de precautie in ceea ce priveste clientii, sa ai rezerve de energie si sa nu stochezi stresul, pentru ca e foarte distructiv.

Intotdeauna drumul e inainte – asa ca privirea sus! Nu sta cu fruntea plecata pentru ca daca stai sa iti numeri pasii o sa incepi sa te intrebi daca merita sa platesti pretul pentru ceea ce vrei sa castigi. Si de cele mai multe ori intrebarea asta e urmata de descurajare, si nu merita. Daca insa totusi ti se pare ca ai mers prea mult si ai obosit, calculeaza din nou costurile, vezi care sunt statisticile si daca merita sa mergi inainte sau trebuie sa virezi la dreapta. Si apoi ramai ferm pe ce ai ales.. iar cand va deveni greu repeta-ti in minte ca intotdeauna e prea devreme sa te descurajezi! Insa inainte de toate asigura-te ca ai ales bine.

Asa ca dragul meu coleg, ziua asta a fost intr-adevar nashpa si grea, dar din tot chinul de la lucru am ales ce a fost bun, mi-am invatat lectiile, iar ce a fost greu si aiurea arunc in marea uitarii....pentru ca maine e o noua zi si trebuie sa o iau de la capat, nu obosita ci fresh si hotarata sa merg inainte, pentru ca stiu ca merita sa platesc pretul. Dumnezeu e de partea mea. Cine mi-e impotriva?

...Cu riscul de a ma repeta: circumstantele raman doar anexe la viata mea – nu o formeaza, iar fericirea mea nu depinde de ele!


“Daca gasesti un drum fara obstacole, probabil ca drumul acela nu duce nicaieri.” (John F. Kennedy)

Judecatorilor mei,

Va uitati la mine de sus ca si cand voi ati detine intreaga lume, iar eu sunt doar un vierme. Pretindeti ca stiti ce e cel mai bine pentru mine si aruncati cu pietre cand nu fac precum ziceti voi. Veniti la mine cu predici si morale de parca as fi pe cale sa imi pierd viata in inconstienta. Considerati ca merg in jos, cand de fapt sunt exact acolo unde trebuie sa fiu, la nivelul la care trebuie sa fiu.

Daca nu cunoasteti, atunci de ce vorbiti? De ce va grabiti sa aratati cu degetul si sa dati cu biciul? De fapt nici nu e nevoie de cuvinte, va citesc gandul in privirile desconsideratoare infasurate in mila. Nu am nevoie de mila voastra! Sunt mai mult decat bine! Cautati paiul din ochiul meu dar nu vedeti barna din ochiul vostru. Pe mine ma judecati dupa fapte si pe voi dupa intentii. Spuneti ca atitudinea mea e gresita in circumstantele in care ma aflu. Dar vai de voi daca va aliniati atitudinea dupa circumstante. Circumstantele nu ma misca! Raman in picioare fara sa ma las condusa de emotii; pentru ca nu vreau sa imi pliez eu viata dupa circumstante, ci n-au decat circumstantele sa se plieze dupa viata mea si dupa alegerile pe care le fac. Emotiile mele vor asculta pana la urma vointa mea. Nu imi permit sa imi plang de mila pentru ca mi se pare o pierdere de timp, de energie si de resurse…si la urma urmei e patetic si egoist. Sunt atat de multi oameni care au nevoie de ajutorul meu, si sa pierd timpul pe ceva care oricum nu ajuta si nu da rezultate mi se pare de-a dreptul egoist.

Cand simt ca norii de furtuna se aduna in jurul meu, ma duc sa ajut si sa incurajez pe cineva care are nevoie de o vorba buna, iar astfel ma ridic deasupra norilor si doar privesc furtuna, nu mai stau in mijlocul ei. Stiu foarte bine ce inseamna durerea si cum e sa traiesti fara sa vezi nimic in fata. Stiu cum e sa nu ai nici un motiv sa te trezesti dimineata din pat. Stiu cum e sa te simti singur inconjurat de o multime de oameni. Dar mai stiu si ca fiecare zi depinde de alegerile pe care le fac. Asa ca m-am setat sa aleg ma scutur de praf si sa merg inainte dupa fiecare cadere..fara sa ma uit in spate mai mult decat o singura data – ca sa invat lectia. Am decis inca de pe-acum ca nu voi crede nici un om sau gand care imi va spune ca nu sunt indeajuns de buna pentru a face ceva, sau orice lucru de acest fel. Am luat masuri drastice in ceea ce priveste cuvintele ce imi sunt adresate – nu primesc decat ceea ce imi foloseste, iar cuvintele ce sunt rostite special ca sa ma raneasca, vor trece pe langa mine precum adierea vantului.

Poti sa vorbesti ca nu te mai aud! Poti sa acuzi, dar sa stii ca vei fi acuzat la randul tau, si nu de mine. N-ai decat sa arati cu degetul, sper doar sa fii constient ca din cinci degete cate ai, unul e indreptat spre mine iar trei sunt indreptate spre tine. Arunca cu pietre cat vrei, loveste cu biciul, judeca si condamna cat iti pofteste inima..pentru ca vei secera ce ai semanat..daca ai semanat vant, vei culege furtuna.

Domnul , Dumnezeul Atotputernic e razbunatorul meu! El cunoaste adancul inimii mele. El nu ma condamna. Ce te face sa crezi ca tu ai vreun drept sa ma judeci? Urasc religiozitatea din tine, nu persoana ta – cu ea ma cert, nu cu tine. Deschide ochii sa vezi… Ascute-ti urechile ca sa auzi… Despietreste-ti inima ca sa simti… Reinnoieste-ti mintea ca sa poti trai cu adevarat!

“Chiar daca as sti ca maine lumea s-ar destrama in bucati, tot mi-as planta marul.” Martin Luther King

O zi obisnuita...

Cateodata stau si ma gandesc la zilele ce trec. Ieri a fost ok, azi un pic mai greu, maine oare ce va fi? Trecem prin tot felul de situatii si judecam zilele dupa circumstantele ce se tes in jurul nostru. Sa fie oare corecta abordarea asta? Si daca nu, atunci cum ar trebui sa evaluam zilele? Dupa ce criterii?

Sa luam de exemplu ziua de azi in cazul meu: trezit de dimineata, mers la servici – nimic neobisnuit pana aici. Ajuns la servici, amintit ca azi e duminica, si mai e si 8 martie.. Mi-am amintit doar din cauza ‘entuziasmului’ de care dadeau dovada colegii mei – bineinteles ca nimeni nu avea chef de lucru azi, cu atat mai putin eu aveam chef de oameni stresati de viata care n-au altceva mai bun de facut decat sa se plimbe prin magazine si sa bage de vina. Afara a fost destul de urat – ploaie, apoi ninsoare, dupa care iara ploaie – si a tinut-o asa toata draga ziua.

Cand serviciul tau se invarte in jurul oamenilor, iti spun sincer ca poate deveni foarte stresant. Oamenii sunt dificili. Unii nu stiu ce vor, altii alearga dintro parte intr-alta cautand atentie...sunt cativa oameni normali, dar majoritatea sunt suparati pe viata si isi varsa nervii pe cine apuca – adica pe mine; asa s-a intamplat si azi. A venit o tanti sa-mi explice mie ce grea e viata si ca in Romania nu e ca pe dincolo; ca acolo gasesti tot timpul servire impecabila si produse calitatea I ... n-a vorbit cu melancolia vremurilor apuse cand obisnuia sa mearga pe ‘dincolo’, ci din furia nealinierii Romaniei la standarde europene... Sa fim seriosi – mentalitatea romanilor pare sa nu aiba sanse de schimbare. Cine stie cate generatii vor mai trebui sa treaca pentru ca mentalitatea din Romania sa se schimbe. Dar vorba unui prieten de-al meu: “exista nadejde” … asa ca sa speram ca intr-o zi copiii nostri vor locui intr-o lume mai buna. Desi degeaba speram daca nu ridicam nici un deget sa o schimbam. Daca traim dupa motto-ul “treaca azi sa vina maine”, copiii nostri se vor lupta cu acelasi sistem bolnav, sperand ca intr-o zi va fi mai bine.

Dupa servici am ajuns acasa, unde ma astepta – nimeni. Aproape trist.. Ziua a trecut fara flori din partea nimanui, fara rasete si bucurie, fara sa fie vreo clipa in care sa ma simt speciala pentru simplul fapt ca sunt femeie. Nici nu stiu daca barbatii din ziua de azi mai dau flori femeilor din cauza ca realizeaza cat de unice si valoroase sunt ele, sau ofera flori femeilor pentru ca asa s-au obisnuit de-a lungul anilor, sau mai rau, din obligatie. Sincer, sunt curioasa cam care sunt statisticile.

Analizand ziua asta dupa circumstante, nu pare a fi prea buna; nu i-as da un calificativ prea inalt. Dar totusi stau si ma gandesc ca printre oamenii cu care am intrat azi in contact cu siguranta exista persoane ce nu au pe nimeni...poate mai sunt si bolnavi, si nu e nimeni acolo pentru ei. Nu au speranta si nici motiv pentru a astepta cu nerabdare ziua de maine – n-are rost; ei considera ca maine va fi la fel, sau mai rau. Eu in schimb pot sa spun sus si tare ca maine va fi mai bine. Nu pentru ca am citit in stele, ci pentru ca imi cunosc Dumnezeul. Stiu ca la El toate sunt posibile. Iar daca azi a fost un pic mai greu, nu-i nimic – barbia sus, privirea inainte, constienta de ceea ce sunt in ochii Lui – si ma duc mai departe. Lumea nu se opreste in loc pentru durerea mea, asa ca eu de ce m-as opri? Iau ce a fost bun din ziua de azi, imi invat lectiile, arunc in marea uitarii nervii oamenilor si jignirile mai mult sau mai putin intentionate ale colegilor si astept cu nerabdare ziua de maine.

La intrebarile de mai sus va trebui sa raspundeti fiecare in dreptul vostru. Eu personal am ajuns la concluzia ca nu de circumstante depinde frumusetea zilei, ci de atitudinea mea fata de ceea ce fac, fata de colectivul in care lucrez, si nu in ultimul rand, fata de Dumnezeu.

“Nu judeca fiecare zi dupa recolta avuta ci dupa semintele pe care le-ai plantat.“ (Robert Louis Stephenson)