"...incerc sa explic inimii mele de ce inca iubeste pe cei ce nu s-au vrut iubiti...

Dragostea nu este emotie...emotiiile sunt scurte si nu pot acoperi dragostea. 

Dragostea intrece orice ratiune, Isi da viata de drag...
 

Dragostea isi invinge potrivnicii, iubindu-i...irational, nu? Dragostea nu este nici emotie, nici ratiune, E O ALEGERE!"

                                                                                                                         (Luminita Ciuciumis)

Rezidirea unui vis...

Stii cum e atunci cand renunti sa mai speri? ...in clipa aia toate franghiile care iti sustineau visele se rup, iar ce pana acum o secunda ti se parea mai real decat insasi fiinta ta, devine pulbere... E una dintre cele mai ingrozitoare dureri din viata unui om...insa dureaza doar o fractiune de secunda..dupa care incet incet devii "numb"..mai dur decat o stanca...nimic nu te mai atinge, nimic nu te mai afecteaza, nimic nu te mai impresioneaza..
Cam asta s-a intamplat si cu mine..iar tacerea mea a fost mare. Am vazut cum rand pe rand toate visele mele se transforma in scrum. Am incercat sa lupt, dar realitatea prezentului mi se impotrivea cu inversunare. Cand totul a devenit cenusa, am simtit ce inseamna sa ti se stinga flacara sperantei...a fost ca si cum sufletul meu a murit. Apoi am intrat intr-o amorteala profunda urmata de o lunga perioada in care desi respiram, nu traiam... s-au produs multe schimbari in viata mea dar nu m-a atins nici macar una..n-am simtit nimic... ca si cum nu s-ar fi intamplat.. Prieteniile mele s-au racit pentru ca nu mai exista acea funie care sa ma tina conectata la realitate. Din cand in cand mai aveam sclipiri de prezent, realizam ce se petrece cu mine si imi spuneam neincetat: “Ce bine ar fi daca as putea sa adun toate lucrurile ce tin de trecut si sa le arunc undeva in marea uitarii. Ce bine ar fi daca as gasi puterea de a lasa totul in spate si sa o iau de la capat. “.
Dupa un an de contemplare a ruinelor, am inceput rezidirea.. am luat rand pe rand cenusa fiecarui vis si am impaturat-o in foi de "si totusi" .. le-am pus intr-un cos alaturi de speranta unui nou inceput si i le-am dat lui Dumnezeu.....si..am asteptat. Intr-o zi, in drum spre o alta zi agitata, m-am reintalnit cu Iisus...am stat mult cu El.. Am plans in bratele Lui si mi-am descarcat toata povara sufletului meu povestindu-I toate durerile prin care am trecut si cum oamenii pe care i-am iubit cel mai mult, m-au ranit... Mi-a spus ca oamenii nu sunt perfecti si vor continua sa fie asa atata timp cat pacatul exista in lume...dar ca oamenii reactioneaza si raspund cand li se ofera dragoste, iertare si ajutor....Mi-a mai spus ca neiertarea e cel mai distrugator lucru pe care un om poate sa il detina si ca iertand voi reusi sa ma bucur din nou de viata.

Asa ca am lasat in urma trecutul si acum alerg spre un nou viitor. Am ales sa ma bucur de viata, de dragoste, de Dumnezeu si de oameni. Am ales sa iubesc indiferent daca primesc sau nu acelasi raspuns. Am ales sa fac tot ce imi sta in putinta sa ii ajut pe cei din jurul meu, fara sa uit de mine.. asta inseamna ca am grija sa dorm suficient, sa mananc sanatos si sa imi fac timp sa ma bucur de ceea ce imi place. Si incet incet prind curaj sa visez din nou...pas cu pas..nu ma grabesc..de-acum stiu ca ce zidesc va ramane in picioare.

"Ziua de ieri s-a sfarsit noaptea trecuta. Fiecare zi este un nou inceput. Invata sa uiti. Si mergi mai departe." Norman Vincent Peale

Tristete intr-o valiza...

Alerg din nou spre un alt decor... Dupa atata timp ar fi trebuit sa ma obisnuiesc cu nesiguranta, dar din nou ma aflu fata in fata cu o teama teribila. Sunt asa multi de “daca” si “de ce” in mine incat simt cum alunec incet si sigur in abis.

Nu mai apartin nici unui loc ... nicaieri nu mai e acasa. Am devenit un strain inconjurat de prieteni; nu ma mai recunosc. Traiesc mereu cu speranta ca intr-o zi va fi bine si pentru mine, si tin de ea cu dintii. Chiar si atunci cand nu mai vad nimic in fata ma incapatanez sa cred ca schimbarea nu va intarzia sa apara. Dar schimbare nu vine.. astept ca un copil un semn, cautand un sens la tot ceea ce mi se intampla. Insa fara explicatii viata merge inainte, iar eu odata cu ea ... schimb decoruri...

Cu valizele pregatite, cu lucrurile impachetate incerc sa ma mint ca sunt pregatita sa parasesc tot trecutul si sa merg mai departe. Fata in fata cu o teama de nedescris trebuie sa las in spate tot si sa merg inainte.. cam greu. Mi-e teama ca si de data asta va fi la fel...mi-e teama ca nu voi mai gasi drumul spre casa ... spre acasa... oriunde ar fi. Nu am nici o garantie ca lucrurile se vor schimba, si cu toate astea pasesc inaine pe inca un drum necunoscut, cu o credinta vie ca Dumnezeu nu va uita de mine...pentru ca asa mi-a promis.

Aleg din nou sa ma incred in Dumnezeul meu, si chiar daca sunt mai singura ca niciodata, ma incapatanez sa cred ca va veni primavara si pe strada mea. Astept in liniste desi in mine e furtuna.. Octavian Paler spunea ca orice asteptare e provizorie, chiar daca dureaza toata viata, si cum viata e scurta... nu mai e mult ;).

Traiesc in prezent cu gandul la viitor. Curajul nu inseamna absenta fricii, deci plina de curaj alerg spre un nou decor cu valizele dupa mine. Intre ele sta ascunsa si o valiza plina de lacrimi, durere si trecut..deocamdata mi-e greu sa renunt la ea. O pastrez doar de dragul de a avea si eu un trecut, dar intr-o zi voi uita ca o am si o voi lasa intr-un loc prafuit si uitat de vreme.

.

"A avea curaj este deosebit de important. Poti pierde banii - e rau. Poti pierde un prieten - e si mai rau. Dar daca ti-ai piedut curajul - ai pierdut aproape totul. " (Winston Churchill)

.

Happy Day song ;)

Nebunia din ceasul prezent...

Ma ascund din nou in ceata ce persista in jurul meu. Daca m-ai intreba de ce am facut alegerile pe care le-am facut, si de ce sunt astazi persoana care sunt, nu stiu daca as putea sa iti raspund. Ultimii doi ani din viata mea au fost cei mai grei, cei mai ciudati dar si cei mai frumosi. Am avut de infruntat munti imensi, am raspuns la provocari uriase si am simtit ca traiesc mai mult ca niciodata. Poate ti se pare exagerat ca vorbesc la superlativ, dar altfel nu pot caracteriza perioda asta. Timp de doi ani de zile am facut alegeri dificile si m-am schimbat foarte mult. Nu pot spune sigur daca tot ce am ales a fost bun, dar inca stau in picioare.

Timpul a trecut, iar in vesnicul “astazi” ma pierd printre secunde. In fata unei intersectii fara semafor stau si astept indicatii pretioase. Nu stiu daca ar trebui sa o iau la stanga, la dreapta sau sa merg drept inainte. Un prieten mi-a spus sa-mi ascult vocea interioara.... greu! Ma aflu in fata unei decizii foarte greu de luat - o parte din mine imi spune ca ar trebui sa merg inainte, iar cealalta parte din mine ma atentioneaza ca ar fi cazul sa ma opresc. Spre ce abis ma indrept? Merita oare sa platesc un pret atat de mare?

Indiferent de ce voi alege, pretul pe care trebuie sa il platesc este foarte mare. Din experienta anilor trecuti, stiu ca pe masura ce trece timpul e tot mai greu sa faci o alegere. Dar in nebunia ceasului prezent ma pierd printre ganduri, sentimente si amintiri asurzitoare. Si incapabila sa fac o alegere, aman din nou... Pana cand? Nu stiu.. Recurg la tot felul de metode ca sa ies cumva din vartejul asta, dar curentul e puternic. In fiecare zi simt cum se mai rupe o franghie ce ma tinea sus. Cand se vor rupe toate ce se va alege cu mine?

Si totusi.. in toata tornada asta ce s-a format in jurul meu, aleg sa cred ca va fi bine. Probabil cea mai mare minciuna care am crezut-o pana mai ieri a fost ca toata viata mea va fi exact asa cum e acum - plina de durere. Am crezut tot timpul pana acum ca pentru mine nu va fi niciodata bine, ca nu voi putea fi fericita niciodata. Minciuni! Aleg din nou sa ma incred in Dumnezeul meu si chiar de ar fi sa se rupa toate franghiile ce ma tin, vreau sa cred ca insusi Creatorul meu ma va lua pe bratele Lui si ma va ridica sus de tot. Astept cu nerabdare sa simt din nou ceva..altceva decat durere si amaraciune. Abia astept sa strig ca sunt fericita si ca pot iubi din nou. Insa pentru asta mai este o rana de vindecat.. Procesul de vindecare a inceput, dar mai are un pic pana se va sfarsi.

Asa ca suflete, oriunde esti si indiferent in ce lat de zbati, sa nu crezi vreo clipa ca asta va dura toata viata. Iar daca zbori precum vulturul deasupra muntilor, sa stii ca nici asta nu va dura o viata intreaga. Alege cu grija, si calculeaza bine costul. Plateste pretul si bucura-te de ce ai. Dumnezeu va fi mereu langa tine, chiar si atunci cand faci bungee jumping fara coarda. ;)

Nu sunt pe cale numai petale...

De multe ori in viata incercam sa mergem pe gheata subtire in speranta ca nu o sa se sparga si o sa ajungem la destinatie teferi si nevatamati. Insa pe drum incepem sa ne jucam cu focul, iar gheata se topeste si noi ne scufundam in apa rece si adanca. Copil mic si fara minte, stiai ca focul nu se impaca cu gheata si totusi ai riscat..de ce?

In lumea asta care-i toata de vanzare tu trebuie sa ramai un om integru. Cand vezi ca toti se pleaca precum trestia pana la pamant, cand in stanga, cand in dreapta, tu trebuie sa stai drept si sa demonstrezi ca ai coloana vertebrala si ca esti un om de caracter. Au mai ramas putini oameni in lumea asta…restul sunt doar niste fiinte conduse de spiritul de turma.

In timp ce lumea intreaga se prabuseste, tu ce faci? Navighezi pe net de la un site la altul, pierzi vremea in fata televizorului, si te complici cu anturaje ce au plictiseala drept mod de viata…lasi pe altii sa ia decizii in locul tau si ii lasi sa joace zaruri cu viata ta. De ce? Te vei trezi intro zi si vei realiza ca ti-ai pierdut toata viata si nu ai realizat nimic… te-ai pierdut in multimea amortita de nepasare si te-ai scufundat in noaptea acestei lumi. Compromis dupa compromis…minciuna dupa minciuna…chibrit dupa chibrit… si ai ajuns scrum.

Unde sunt visele tale si cand ai incetat sa crezi ca a trai inseamna mult mai mult decat ceea ce ai acum? Aminteste-ti ce visai cand erai copil... sunt sigura ca nu iti imaginai viata asa cum e ea acum, pentru ca nu cunosteai greutatile ei si iti permiteai sa gandesti departe. Dar apoi ai crescut si in drumul catre implinirea visului tau te-ai lovit de ziduri; la inceput le daramai dar dupa un timp ai renuntat. Pacat… dar inca nu-i tarziu sa incepi din nou sa traiesti – ia visele tale din trecut, amesteca-le cu dorintele de acum si vezi ce iese. Poate iti vei regasi bucuria si entuziasmul care le-ai pierdut cand ai incetat sa mai speri.

Am renuntat si eu la multe vise, am lasat sa treaca pe langa mine oportunitati mari pentru ca nu aveam curajul sa merg pana la capat – nu ma consideram destul de buna pentru a face un anumit lucru. Mi-am irosit timpul cu ganduri corozive si ascultand ce zice unul si altul; frica m-a paralizat si am lasat pe altii sa aleaga in locul meu. Dupa un timp am realizat ca eu nu mai exist ci altii imi decid viata si sunt fabricatia lor…a fost trist, dar mi-am revenit din amorteala si le-am taiat toate funiile pe care le foloseau ei sa ma joace ca pe o marioneta. Am invatat incet si greu sa aleg ceea ce aud si sa iau doar ce imi foloseste. Iar apoi, in timp, am devenit ceea ce sunt astazi – eu – fabricatia nimanui…creatia lui Dumnezeu.

Indiferent ca faci parte din cei care au stiut sa mearga inainte si sa nu se lase condusi de altii, fie ca esti din cei ce au plictiseala ca mod de viata, iti zic si eu ca si Pierre de Coubertin: “Ai invins? Continua! Ai pierdut? Continua!” …continua lupta si alege sa traiesti, nu sa supravietuiesti! Nu te lasa amagit de culorile stridente ale lumii, nu te lasa dus de val – alege sa fii tu insuti, pentru ca atunci cand esti liber si te porti exact asa cum esti, atunci esti cel mai fericit…pentru ca esti liber!

"Sa vrei sa fii altcineva e o risipa a ceea ce esti cu adevarat." (Kurt Cobain)

Si timpul a stat in loc...

Cel mai aiurea e sa lucrezi duminica. De dimineata de pe la 8.00 si pana seara la 19.00 – e mult, e greu si e obositor. Un coleg de servici spunea sa categorisesc ziua asta drept “grea si nashpa”. Intr-adevar a fost greu.. dar sa incep cu inceputul.

Dupa multe lupte greco-romane am reusit sa biruiesc “ursul” (somnul) si sa ajung la servici. Toata lumea era vesela precum omul care munceste pe degeaba, si plina de viata ca si melcul care alearga la maraton. Am incercat sa imi revin din amorteala cu o cafea, dar nici o sansa. Si apoi au inceput problemele.. telefoane, decibeli...mai multi decibeli....alte telefoane...apoi a inceput avalansa de clienti nemultumiti, nu neaparat de serviciile si produsele noastre, dar care isi descarcau furia acumulata de-a lungul anilor, pe mine. Cred ca am ajuns un pion pe tabla de sah a unui prostanac, care nu stie altceva decat sa faca schimburi necugetate, gen tura pe pion si regina pe degeaba – din neatentie. Si uite-asa o sa ma trezesc curand cu un sah-mat de toata frumusetea. (chiar mi-e dor sa joc sah)

Cum am mai spus, tot ce depaseste limita maxima admisa de decibeli este setat sa intre automat pe “mute”, asa ca prea mult nu ma deranjeaza, dar ce m-a scos din sarite azi a fost timpul. De multe ori as da aproape orice sa am timp, dar timpul goneste ca nebunul de parca nici n-a fost vreodata. Astazi in schimb, s-a hotarat sa ia o pauza – ca si in fiecare duminica de altfel – asa ca azi timpul s-a tarat de la o ora la alta. Unde-i Iosua cand ai nevoie de el? (sa inverseze procesul, evident)

Nu stau sa ma gandesc prea mult la ce a fost aiurea pentru n-are rost. Insa daca ar fi sa adun ceva bun din ziua asta ar fi ca totusi negrul nu-i asa negru precum pare, si intotdeauna e bine sa iti iei masuri de precautie in ceea ce priveste clientii, sa ai rezerve de energie si sa nu stochezi stresul, pentru ca e foarte distructiv.

Intotdeauna drumul e inainte – asa ca privirea sus! Nu sta cu fruntea plecata pentru ca daca stai sa iti numeri pasii o sa incepi sa te intrebi daca merita sa platesti pretul pentru ceea ce vrei sa castigi. Si de cele mai multe ori intrebarea asta e urmata de descurajare, si nu merita. Daca insa totusi ti se pare ca ai mers prea mult si ai obosit, calculeaza din nou costurile, vezi care sunt statisticile si daca merita sa mergi inainte sau trebuie sa virezi la dreapta. Si apoi ramai ferm pe ce ai ales.. iar cand va deveni greu repeta-ti in minte ca intotdeauna e prea devreme sa te descurajezi! Insa inainte de toate asigura-te ca ai ales bine.

Asa ca dragul meu coleg, ziua asta a fost intr-adevar nashpa si grea, dar din tot chinul de la lucru am ales ce a fost bun, mi-am invatat lectiile, iar ce a fost greu si aiurea arunc in marea uitarii....pentru ca maine e o noua zi si trebuie sa o iau de la capat, nu obosita ci fresh si hotarata sa merg inainte, pentru ca stiu ca merita sa platesc pretul. Dumnezeu e de partea mea. Cine mi-e impotriva?

...Cu riscul de a ma repeta: circumstantele raman doar anexe la viata mea – nu o formeaza, iar fericirea mea nu depinde de ele!


“Daca gasesti un drum fara obstacole, probabil ca drumul acela nu duce nicaieri.” (John F. Kennedy)